Într-o privire, Coon Maine și pisica norvegiană forestieră, cunoscuți afectiv ca Wegie, apar parcă asemănătoare. În timp ce aceștia împărtășesc anumite particularități în aspectul, temperamentul și sănătatea lor, există diferențe, inclusiv contextul lor.
Istorie și origine
Pisica norvegiană forestieră a provenit din Norvegia cu mii de ani în urmă. Acestea sunt pisicile care probabil au însoțit Vikingii în expedițiile lor, controlând populațiile de rozătoare ale navelor. Pisica norvegiană forestieră nu a fost prezentată ca o rasă până în 1938, când a fost prezentat la un spectacol de pisici care a avut loc în capitala norvegiană Oslo. În anii 1970, regele Olaf V a declarat că Wegie este pisica oficială a Norvegiei. Pisica norvegiană forestieră a debutat în Statele Unite în 1979. Asociația Cat Fancierilor a recunoscut pisica norvegiană forestieră în 1993.
Există numeroase mituri care înconjoară originea coonului Maine, însă rasa a început cel mai probabil atunci când părul scurt american american sa împerecheat cu pisicile cu părul lung, care au fost importate de marinarii din New England ca memento-uri ale călătoriilor lor în anii 1800. Rasa sa dezvoltat în mod natural, evoluând pentru a se adapta la viața din climatul nord-est al Americii. Pisica rezultată a fost în curând apreciată de fermieri și de alți rezidenți locali pentru capabilitățile sale impresionante de miting. Maestrul Maine a fost recunoscut pentru prima dată ca o specie specifică în statul Maine, unde este acum pisica oficială a statului. Coon-ul Maine a fost recunoscut oficial de către Asociația Fancierilor Cat în 1976.
Aspectul fizic
Pisica norvegiană de pădure și coina de Maine atrag atât haine lungi de sport, cât și maneci în jurul gâtului, cozii plumă și smocuri de blană pe urechi și labe. Există diferențe subtile în hainele lor. Pădurea norvegiană a pădurii norvegiene, în general, cade într-o lungime uniformă și este mai matură în natură. Blana dublă rezistentă la apă este densă pentru a proteja pisica împotriva mediului de iarnă aspru al patriei sale natale, dar substratul este vărsat pentru sezonul de vară. Coarda de Maine Coon este, de asemenea, lungă, dar nu este densă și are un aspect mai șuierat. Textura este matasoasă și poate fi ușor uleioasă. Pătură de pădure norvegiană poate fi de orice culoare sau model, cu excepția modelului de punct de culoare care este văzut în Himalaya sau Siamez. Coatul de coină Maine poate fi oricare dintre cele 75 de combinații de culori și oricare dintre cele două modele de tabby. Ca și pisica norvegiană de pădure, nu sunt disponibile modele colorpoint pe coon de Maine.
Cu o greutate cuprinsă între 9 și 18 de lire sterline, ambele pisici sunt considerate pisici mari cu fizica mare și dezordonată. Formele capetelor lor prezintă unele diferențe. Capul norvegian al pisicii forestiere este distinct de triunghiular, iar profilul său este drept. Capul cuțitului Maine este pătrat la bot și profilul său prezintă o ușoară depresie. Ochii norvegieni ai pisicii forestiere au forma de migdale și pot fi așezate într-un unghi. Ochii monetăriei Maine sunt ovale. Ambele rase se maturează lent până la dimensiunea completă a adulților, care se realizează între 4 și 5 ani.
Unele pisici suplimentare care pot împărtăși un aspect oarecum asemănător cu Coon Maine și pisica norvegiană forestieră includ:
- Siberiană, o rasă mare de feline din Rusia.
- Pătuț de casă internă, o pisică cu haina lungă și un fundal mixt de rasă.
- Ragamuffin, o pisică de dimensiuni medii și mari, care este îmbrăcată într-o haină semi-lungă și a fost dezvoltată în California.
Trăsături temperamentale
Atât pisica de pădure norvegiană cât și coonul Maine sunt alegeri excelente însoțitoare pentru familii. Ele sunt atât de ieșire și afecțiune, de a lua împreună cu aproape toată lumea se întâlnesc. În timp ce pisica norvegiană forestieră este agilă și se bucură de creșterea în puncte de vedere ridicate pentru a-și cerceta împrejurimile, el tinde să fie mândru și este mulțumit să se relaxeze. Coon-ul Maine preferă să exploreze explorarea și aventura la nivelul solului și el tinde să fie mai jucăuș. Ambele pisici sunt extrem de inteligente și se bucură de compania membrilor familiei lor, dar se spune că monezii Maine sunt câini în abilitățile lor de a se angaja într-un joc de fetch, de a învăța să meargă pe o leșie și să-și găsească drumul în toate gospodăriile. Coon-ul din Maine comunică prin emițătoare moi, chirp și trilogii.
Probleme de sănătate
Există două probleme genetice de sănătate la care pisica norvegiană forestieră și coonul Maine sunt predispuse. Una dintre aceste condiții este cardiomiopatia hipertrofică, o boală cardiacă în care mușchiul inimii este îngroșat. Cealaltă problemă de sănătate este displazia șoldului, un defect al articulației șoldului care duce la dificultăți în mobilitate.
O problemă genetică de sănătate care este îngrijorătoare în pisica norvegiană forestieră se numește boala de stocare a glicogenului de tip IV. Aceasta este o condiție care provoacă o deficiență a enzimei care este necesară pentru un metabolism eficient al glicogenului.
Atrofia musculară spinală este o stare de sănătate genetică care afectează moneda Maine. Deoarece neuronii din măduva spinării care sunt responsabili pentru stimularea mușchilor membrelor pisicilor mor, mușchii slăbesc și se deteriorează.
În timp ce coonul Maine și pisica pădurilor norvegiene par să prezinte mai multe asemănări decât diferențele, ele sunt două rase unice, fiecare prezentând câteva trăsături distincte. Indiferent de rasa pe care o alegeți, fie una face un partener iubitor și sociabil de familie.
